Acasă · Despre noi

Izolația se montează o dată

O gândim să reziste cât casa.

De unde am pornit

O clădire se izolează bine când înțelegi cum se mișcă prin ea energia, aerul și umiditatea, nu doar când adaugi mai mult material. Întrebarea obișnuită este „câți centimetri?”. Noi am început cu altele: cum trece căldura printr-o construcție, ce se întâmplă cu materialele după zeci de ani și ce aducem odată cu ele în casa unui om.

Răspunsurile vin din mai multe domenii deodată: fizică, chimie, știința materialelor și fizica construcțiilor. De aceea am lucrat cu profesori, cercetători, ingineri, medici și laboratoare de testare, și continuăm să o facem.

Izolația, ca sistem

Căldura trece prin conducție, convecție și radiație, iar aerul și vaporii circulă prin anvelopă. O izolație bună le tratează pe toate, nu doar o valoare lambda sau o grosime.

Raportul INCERC a stat la baza conceptului System 10: fibra izolantă, suprafețele reflective, straturile de aer și membranele sunt analizate ca un singur ansamblu.

Cu izolația de la interior trăim

Între om și izolație sunt câțiva centimetri și un strat de finisaj, timp de zeci de ani. De aceea, pentru materialele dinspre interior, ne uităm la trei lucruri: performanță, compoziție și stabilitate în timp.

Un test care arată că emisiile se încadrează într-o limită certifică încadrarea, nu absența lor. Când tehnologia permite, preferăm să nu adăugăm deloc o substanță care nu este necesară.

Cercetarea, parte din dezvoltare

Observăm, calculăm, modelăm, testăm și comparăm rezultatele. Vrem să putem explica de ce funcționează un sistem și ce documentație îi susține performanța.

Performanța soluțiilor Isoflect se sprijină pe calcule, fișe tehnice și rapoarte ale instituțiilor de specialitate.

Distincții BUILD Magazine

  • Best Thermal Insulation Solutions Manufacturer 2026 — EuropaConstruction & Engineering Awards
  • Best Thermal Insulation Manufacturer 2024 — EuropaConstruction & Engineering Awards
  • Most Innovative Insulation Technology Company 2024 — RomâniaHome Builder Awards
  • Best Thermal Insulation Manufacturer 2023 — RomâniaConstruction & Engineering Awards

Certificări

  • SR EN ISO 9001:2015Managementul calității
  • SR EN ISO 14001:2015Managementul mediului
  • SR EN ISO 45001:2023Sănătate și securitate ocupațională

Emise de International Management Accreditation Board (IMAB).

Distribuie pagina aceasta

Trimite-o cuiva care izolează o casă. Ne găsești și pe WhatsApp și în rețelele sociale.